Romania

Romanian

English

Bilanțul României în ceea ce privește aderarea la tratatele relevante privind drepturile omului este, în general, bun, dar România păstrează unele rezerve față de Convenția din 1954 care au un impact asupra drepturilor procedurale ale apatrizilor. Sunt disponibile unele date cu privire la populația apatridă din România, dar cifrele publicate nu sunt precise, deoarece sunt înregistrați doar apatrizii cu permis de ședere și nu sunt disponibile date cu privire la populația cu risc de apatridie.

România a transpus definiția unei persoane apatride din Convenția din 1954 în legea națională. Cu toate acestea, nu are o procedură specială de determinare a apatridiei care să conducă la obținerea statutului de protecție. Nu există nicio obligație pentru autoritatea competentă de a lua în considerare o cerere de apatridie și nu există informații disponibile pentru ca apatrizii să își revendice drepturile în temeiul Convenției din 1954. Apatridia nu este considerată relevantă din punct de vedere juridic în deciziile de detenție, iar UNHCR (Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați) și-a exprimat îngrijorarea cu privire la evaluarea vulnerabilității în contextul detenției imigranților.

În ceea ce privește prevenirea și reducerea apatridiei, legislația românească prezintă lacune semnificative. Nu există nicio garanție în legislația românească privind cetățenia prin care copiii apatrizi născuți în România să poată obține cetățenia. Copiii găsiți dobândesc automat, prin lege, cetățenia română, dar există bariere administrative și există riscul de apatridie în cazul în care filiația este stabilită ulterior. Copiii născuți de cetățeni români în străinătate sunt automat români prin lege, dar nașterile trebuie să fie înregistrate și au fost raportate practici discriminatorii. Accesul la înregistrarea nașterilor s-a îmbunătățit în ultimii ani, dar nu există nicio procedură pentru a determina naționalitatea unui copil, iar anumiți copii continuă să se confrunte cu bariere discriminatorii în ceea ce privește înregistrarea, inclusiv refugiații, copiii de etnie romă și copiii din familiile LGBTQIA+. Românii naturalizați pot fi privați de cetățenie din diverse motive, inclusiv din motive de securitate națională, și nu există nicio garanție pentru a preveni apatridia.

Ultima actualizare:

Jan 2023

Expert/ experți de țară:

Stefan Leonescu, Serviciul Iezuiților pentru Refugiați

Resurse suplimentare

LEGENDĂ PENTRU EVALUARE

++ POZITIV

+ OARECUM POZITIV

+-POZITIV și NEGATIV

- OARECUM NEGATIV

--NEGATIV

INFORMATII SUPLIMENTARE

NORME & BUNE PRACTICI

Instrumente internaționale și regionale

Evaluează dacă țările sunt state părți la instrumentele internaționale și regionale relevante, inclusiv dacă rezervele au un impact asupra apatridiei și dacă instrumentele sunt încorporate în legislația națională. Cele patru tratate fundamentale privind apatridia (Convenția din 1954 privind statutul apatrizilor; Convenția din 1961 privind reducerea cazurilor de apatridie; Convenția europeană asupra cetățeniei; Convenția Consiliului Europei privind evitarea apatridiei în situația de succesiune a statelor) au o pondere mai mare decât alte instrumente relevante privind drepturile omului în cadrul evaluării.

România este stat parte la majoritatea instrumentelor internaționale și regionale relevante, inclusiv la Convențiile din 1954 și 1961 și la Convenția europeană asupra cetățeniei. Cu toate acestea, menține rezerve minore față de Convenția europeană asupra cetățeniei și rezerve semnificative față de Convenția din 1954, care au un impact asupra drepturilor apatrizilor din această țară. România nu a aderat la Convenția Consiliului Europei privind evitarea apatridiei în situația de succesiune a statelor și nici la Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migrați și ale membrilor familiilor acestora.

Convenția din 1954

+/-

România este stat parte la Convenția din 1954, iar Convenția are efect direct; cu toate acestea, România menține rezerve semnificative.
România își rezervă dreptul de a acorda ajutor public numai refugiaților apatrizi (articolul 23), de a elibera acte de identitate numai apatrizilor cu permis de ședere (articolul 27) și de a expulza un apatrid care se află în mod legal pe teritoriul său dacă acesta comite o infracțiune (articolul 31).

Convenția din 1961

România este stat parte la Convenția din 1961 fără rezerve, și aceasta are efect direct.

Alte instrumente internaționale și regionale

România este stat parte la Convenția europeană asupra cetățeniei, cu rezerve minore. Nu a aderat la Convenția Consiliului Europei privind evitarea apatridiei în situația de succesiune a statelor.
România este stat parte la Convenția europeană a drepturilor omului și la toate celelalte instrumente internaționale relevante, fără rezerve, cu excepția Convenției internaționale privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migrați și ale membrilor familiilor acestora. România are, de asemenea, obligații în temeiul Directivei UE privind returnarea și a transpus integral dispozițiile acesteia în legislația națională.

Date cu privire la populația apatridă

Examinează sursele de date dezagregate despre populația apatridă și disponibilitatea acestora. Oferă cifre recente și evaluează fiabilitatea măsurilor de care dispun țările pentru a număra apatrizii, inclusiv în cadrul recensămintelor, al registrelor naționale de evidență a populației și al bazelor de date privind migrația. Constată dacă apatridia a fost cartografiată în țară și dacă există în vigoare măsuri suficiente pentru a număra apatrizii aflați în detenție.

Unele date privind populația apatridă din România sunt disponibile în sistemul național de colectare a datelor, care are o categorie specifică „apatrid” bazată pe recensământ. De asemenea, Inspectoratul General pentru Imigrări înregistrează cifrele privind numărul de apatrizi care dețin permise de ședere, precum și unele categorii care se pot suprapune, inclusiv „naționalitate necunoscută”. Cu toate acestea, apatridia nu a fost cartografiată în România, datele privind apatrizii aflați în centrele de detenție pentru imigranți sunt colectate, dar nu sunt publicate, nu există date oficiale privind populația expusă riscului de apatridie, iar lipsa unei proceduri de determinare a apatridiei duce la confuzie în ceea ce privește persoanele înregistrate ca fiind apatride și din ce motive.

Disponibilitate și surse

+/-

Populația apatridă din România nu a fost cartografiată, iar datele existente sunt incomplete și/ sau neconcludente din cauza absenței unei proceduri de determinare a apatridiei și din cauza lipsei unei identificări și înregistrări adecvate a persoanelor cu naționalitate necunoscută sau nedeterminată. Apatridia poate fi ascunsă în datele disponibile din cauza lipsei de identificare a persoanelor care sunt cetățeni români sau au dreptul la cetățenia română, dar nu sunt înregistrate (de exemplu, persoanele de etnie romă care nu au identitate legală). Alte persoane care nu sunt reprezentate în datele existente sunt cele cărora li s-a atribuit o naționalitate de către funcționarii publici (de exemplu, palestinienii care intră în România cu documente de călătorie din altă țară sau copiii născuți în România de părinți ale căror țări de cetățenie cer o procedură de atribuire a cetățeniei copilului, dar părinții nu știu sau nu pot să îndeplinească procedura).
Există categoria „apatrid” în sistemul național de colectare a datelor din România. La recensământul din 2021 au fost înregistrați 54 de apatrizi cu rezidență permanentă sau temporară în țară. La recensământul anterior, din 2002, fuseseră înregistrați 32 de apatrizi.
Inspectoratul General pentru Imigrări înregistrează numărul de apatrizi cărora li s-au eliberat permise de ședere în România (297 la 30 iunie 2022). De asemenea, sunt disponibile date privind primele 16 țări de origine ale refugiaților și migranților, iar restul datelor sunt dezagregate pe regiuni. Există și categoria „necunoscută”, în care sunt raportate foarte puține cazuri pe an. La sfârșitul lunii aprilie 2021, Inspectoratul General pentru Imigrări și UNHCR au raportat 287 de apatrizi (113 femei și 174 bărbați) înregistrați oficial în România, date dezagregate în funcție de statul de naștere/ reședință anterioară al acestora, printre care: România (83), Siria (74), Grecia (32), Liban (19), Kuweit (14), Palestina (13), Israel (10), Iordania (4), Arabia Saudită (4), și Statele Arabe Unite (4). 127 de persoane aveau rezidență permanentă, 94 o formă de protecție internațională, 12 erau membri ai familiei, 7 dețineau un permis de studii, 1 deținea o viză de muncă, iar 35 dețineau un permis în alte scopuri.

Date privind apatrizii aflați în detenție

+/-

Sunt înregistrate unele date privind apatrizii aflați în centrele de detenție pentru imigranți în România, dar acestea nu sunt publicate. De asemenea, Inspectoratul General pentru Imigrări colectează unele date cu privire la numărul de persoane cărora li s-a acordat o „ședere tolerată” în urma eliberării din detenție sau a aplicării unor măsuri alternative la detenție.
Din cauza lipsei unei proceduri de determinare a apatridiei, poate exista confuzie cu privire la persoanele care sunt înregistrate ca fiind apatride și din ce motive. Uneori, deținuților li se atribuie naționalitatea unei țări de destinație în scopul expulzării. Există informații potrivit cărora doi apatrizi au fost reținuți în 2021.

Determinarea apatridiei și a statutului de apatrid

Identifică dacă țările au o definiție a persoanei apatride în legislația națională care să se alinieze la Convenția din 1954 și dacă au o procedură specifică de determinare a apatridiei care să aibă drept rezultat un statut special de apatridie. În cazul în care nu există o procedură de determinare a apatridiei, se evaluează dacă există alte proceduri prin care poate fi identificată apatridia sau alte căi prin care apatrizii ar putea să-și reglementeze șederea sau să aibă acces la drepturile lor. Țările sunt împărțite în trei grupe, pentru a permite o comparație între cele cu o procedură de determinare a apatridiei care să aibă drept rezultat protecția, cele cu alte proceduri, și cele care au statut de apatrid dar nu și un mecanism clar de acces la protecție. Procedurile și drepturile existente acordate apatrizilor sunt examinate și evaluate în raport cu normele și bunele practici internaționale.

Convenția din 1954 a fost transpusă în legea românească. Deși Legea privind regimul străinilor în România include o definiție mai limitată a apatridului, în practică se aplică definiția din Convenția din 1954. Nu există o procedură de determinare a apatridiei care să conducă la un statut special de apatridie. Apatridia poate fi identificată în timpul procedurilor de azil sau de ședere tolerată, dar autoritățile nu au obligația de a stabili dacă există o cerere de apatridie. Sunt disponibile asistență juridică gratuită și servicii gratuite de interpretare, iar garanțiile procedurale generale se aplică. Cu toate acestea, drepturile acordate nu se bazează pe apatridie, ci mai degrabă pe statutul de ședere sau de protecție internațională al persoanei. Apatrizii care îndeplinesc condițiile pentru un permis de ședere, pentru protecție internațională sau pentru ședere tolerată vor primi documente de identitate, dar apatrizii nu reprezintă o categorie prioritară pentru accesul la locuințe sociale. Dreptul la vot este rezervat doar cetățenilor români.

Definiția unei persoane apatride

România a transpus Convenția din 1954 în legislația națională astfel încât se aplică definiția apatridului și dispozițiile de excludere din Convenție.
Legea privind regimul străinilor din 2002 (adoptată înainte de aderare) definește apatridul ca fiind „o persoană care nu are cetățenia niciunui stat”, o definiție mai limitată decât cea din Convenția din 1954, dar, în practică, instanțele aplică definiția din Convenție.

Cursuri de formare

+/-

O oarecare formare ad-hoc privind apatridia este oferită autorităților naționale, avocaților și ONG-urilor de către UNHCR și membrii ENS. Cu toate acestea, nu există o formare formală privind apatridia pentru autoritățile competente, avocați sau angajații din sistemul judiciar.

Existența unei proceduri specifice de determinare a apatridiei

În România nu există o procedură de determinare a apatridiei care să conducă la un statut specific de apatridie, dar există alte proceduri prin care poate fi identificată apatridia.

Proceduri prin care poate fi identificată apatridia și alte căi de regularizare

+/-

Apatridia poate apărea ca un fapt relevant din punct de vedere juridic în cadrul procedurilor care necesită determinarea cetățeniei, dar niciuna dintre acestea nu este concepută pentru a determina apatridia și nici nu conduce la protecție pe motiv de apatridie. Apatridia poate fi identificată în timpul procedurilor de azil, de returnare sau de frontieră.
În cadrul procedurii de azil, apatridia este luată în considerare pe baza declarațiilor furnizate la depunerea cererii și poate fi evaluată în continuare în timpul interviului de fond.
Apatrizilor li se poate acorda un permis de ședere tolerată în contextul procedurilor de returnare. Acest lucru poate fi luat în considerare în cazul solicitanților de azil respinși care s-au declarat apatrizi la începutul procedurii de azil și în cazul în care țara de origine sau de fostă rezidență nu recunoaște naționalitatea persoanei (deși nu au fost întâlnite cazuri recent).
Apatridia poate fi luată în considerare în timpul procedurilor de frontieră dacă o persoană se declară apatridă.

Accesul la proceduri

Autoritatea competentă în România este Inspectoratul General pentru Imigrări (proceduri de azil, de returnare și de tolerare) sau Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (proceduri de frontieră).
Nu există nicio obligație de a lua în considerare o cerere de apatridie și nici nu există informații disponibile pentru apatrizi cu privire la modul în care își pot revendica drepturile în temeiul Convenției din 1954 și/ sau pot fi identificați ca apatrizi.
Deși există o cooperare între agențiile de stat, aceasta nu are ca scop specific identificarea apatrizilor.

Evaluare

+/-

În cadrul procedurii de azil, sarcina probei este împărțită între autorități și solicitant. În procedurile de returnare, conform legii, sarcina revine în cea mai mare parte autorităților, dar, în practică, o persoană cu statut de ședere ilegală ar trebui să furnizeze detalii privind identitatea sa pentru a scurta perioada de detenție. În toate cazurile, persoana are obligația de a coopera și de a lua toate măsurile rezonabile pentru a obține documente.
Nu există nicio îndrumare pentru factorii de decizie cu privire la identificarea apatridiei, dar în cazul procedurilor de azil, principiul confidențialității este respectat cu strictețe.

Garanții procedurale

Asistența juridică gratuită și serviciile gratuite de interpretare sunt disponibile pentru apatrizi în aceleași condiții ca pentru ceilalți străini, deși serviciile gratuite de interpretare se acordă, de obicei, numai în timpul procedurilor desfășurate în fața autorităților competente.
Există garanții procedurale generale pentru solicitanți în cadrul procedurii de azil, precum și în cadrul procedurilor de returnare. Printre acestea se numără comunicarea în scris a deciziilor motivarea acestora, dreptul la recurs și termene specifice. Dreptul la un interviu este prevăzut în mod specific în timpul procedurilor de azil și este opțional în faza administrativă a procedurilor de returnare și în toate procedurile judiciare.

Protecție

+/-

Nu se acordă niciun drept pe baza apatridiei. Drepturile depind de statutul respectiv al persoanei: persoană solicitantă de azil, persoană cu statut de ședere ilegală, persoană cu permis de ședere tolerată sau persoană căreia i s-a acordat o altă formă de protecție internațională sau de ședere.
Pentru apatrizii care îndeplinesc cerințele pentru un permis de ședere, pentru protecție internațională sau pentru ședere tolerată (din alte motive decât apatridia) se vor elibera documente de identitate, însă România nu eliberează documente de călătorie pentru apatrizi.
Apatrizii nu sunt menționați drept o categorie prioritară pentru accesul la locuințe sociale.
Apatrizii care dețin un permis de ședere sau protecție internațională au dreptul la reîntregirea familiei.
Dreptul la vot este rezervat doar cetățenilor români.

Protecție temporară pentru persoanele care fug de război

+/-

Persoanele care fug de războiul din Ucraina au voie să intre în România. În partea română a frontierei, nu au fost raportate dificultăți pentru apatrizi, pentru cei care riscă să devină apatrizi sau pentru persoanele fără documente care doresc să intre în România. Cu toate acestea, au fost raportate unele probleme în partea ucraineană. De asemenea, se raportează că, în lipsa documentelor de identitate, polițiștii de frontieră români înregistrează persoanele care doresc să solicite protecție cu o naționalitate indicată/ declarată (fie că este vorba de cea ucraineană sau de o altă naționalitate), fără a cerceta naționalitatea reală a acestora.
Protecția temporară este disponibilă pentru apatrizii care sunt membri familiei unui cetățean ucrainean sau care au beneficiat de protecție internațională sau de protecție națională echivalentă în Ucraina (și membrii familiei acestora), sau care dețin un permis de ședere permanentă valabil în Ucraina și nu se pot întoarce în siguranță în țara de origine. De asemenea, se extinde și la alte rude apropiate care locuiau împreună ca parte a familiei în momentul în care au avut loc evenimentele care au dus la afluxul masiv de persoane strămutate și care erau dependente de solicitantul principal. De asemenea, conceptul de „membri ai familiei” a fost extins pentru a include copiii necăsătoriți, indiferent dacă sunt născuți în afara căsătoriei sau adoptați.
Persoanele care au posibilitatea de a se întoarce în condiții de siguranță și stabilitate în țara sau regiunea lor de origine nu sunt eligibile pentru protecție temporară. Persoanele care nu sunt eligibile pentru protecție temporară pot solicita azil la frontieră sau în interiorul teritoriului.

Detenție

Analizează legislația, politicile și practicile referitoare la detenția imigranților în general, dar se concentrează asupra măsurilor de protecție existente pentru a preveni detenția arbitrară a apatrizilor în timpul procedurilor de returnare și de exilare. Subtemele examinează domenii precum identificarea apatridiei și evaluarea existenței unei perspective rezonabile de expulzare, garanțiile procedurale, cum ar fi termenele-limită, controlul judiciar și căile de atac efective, precum și drepturile acordate apatrizilor la eliberarea din detenție și protecția împotriva reprimirii în detenție.

Apatridia nu este considerată relevantă din punct de vedere juridic în deciziile de detenție, iar apatrizii sunt expuși riscului de a fi deținuți în România. Există o definiție a vulnerabilității în legislația românească, dar apatridia nu este considerată a fi un factor care sporește vulnerabilitatea. Persoanele aflate în detenție au dreptul la asistență juridică, medicală și socială, precum și dreptul de a comunica cu reprezentanții diplomatici și legali, precum și cu membrii familiei și reprezentanții legali, având, de asemenea, dreptul de a face apel în termen de 5 zile. La eliberare, persoanelor li se eliberează documente de identitate și un permis de ședere ca persoane tolerate. În unele cazuri, în documentele de identitate pentru ședere tolerată se menționează că persoana este „apatridă”. Acest lucru este supus unor condiții de tolerare, iar apatrizii pot fi supuși unei noi detenții ca sancțiune în cazul în care condițiile sunt încălcate, ceea ce contravine standardelor UE. Acordurile de returnare nu fac distincție între apatrizi și resortisanți ai țărilor terțe.

Detenție pentru imigranți

+/-

Legislația românească a transpus Directiva UE privind returnarea. Legea privind regimul străinilor reglementează detenția și expulzarea. Legea privind azilul reglementează detenția solicitanților de azil (deși a existat un singur caz în ultimii cinci ani).
Șederea tolerată este considerată de lege ca fiind o „alternativă la detenție”, dar se acordă numai în cazul în care nu există motive pentru detenție, deci nu se aplică ca o alternativă.
Apatrizii care fac obiectul expulzării sunt susceptibili de a fi reținuți în timp ce se iau măsuri în vederea expulzării. Trei apatrizi au fost reținuți în perioada ianuarie-noiembrie 2021.
O țară de returnare propusă trebuie să fie identificată înainte de reținerea în scopul indepartarii. În cazul în care există o modificare în ceea ce privește țara de returnare, trebuie să se prezinte instanței o justificare atunci când se solicită o prelungire a detenției. În cazul în care returnarea sub escortă nu mai este posibilă, persoana trebuie să fie eliberată, acordându-i-se o ședere tolerată.

Identificarea apatridiei

Apatridia nu este relevantă din punct de vedere juridic în deciziile de reținere. Apatridia poate fi identificată ca urmare a refuzurilor repetate din partea unei țări propuse pentru returnare de a recunoaște o persoană, ceea ce poate duce uneori la eliberarea din detenție.
Există o definiție a vulnerabilității în lege, dar apatridia nu este definită sau considerată a fi un factor care sporește vulnerabilitatea. Se efectuează evaluări ale vulnerabilității, dar UNHCR și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că vulnerabilitatea nu este suficient de bine identificată sau luată în considerare în deciziile de detenție.

Garanții procedurale

+/-

Durata maximă a detenției este de 18 luni, care este respectată cu strictețe.
Detenția trebuie să fie dispusă în scris și motivată în drept și în fapt. persoanele retinute au dreptul la asistență juridică, medicală și socială, precum și la comunicare cu reprezentanții diplomatici și legali și cu membrii familiei. ONG-urile oferă în mod regulat asistență juridică gratuită și informații în centrele de detenție. Cu toate acestea, nu există informații disponibile pentru apatrizii aflați în detenție cu privire la modul în care își pot revendica drepturile în temeiul Convenției din 1954 și nici nu există linii directoare care să reglementeze procesul de redocumentare și de stabilire a dreptului la cetățenie.
Deținuții au dreptul de a depune o plângere în fața instanței în termen de cinci zile de la dispunerea detenției, iar decizia ar trebui să fie emisă în termen de trei zile. Cu toate acestea, în practică, se depun puține recursuri. Este posibil să se solicite Inspectoratului General pentru Imigrări să revizuiască fezabilitatea expulzării și să fie contestată decizia Inspectoratului în instanță. Ordinele de detenție trebuie să fie revizuite de către Inspectoratul General la fiecare trei luni, sau la fiecare lună în cazul familiilor cu minori.

Protecții la punerea în libertate

+/-

La eliberare, persoanelor puse în libertate li se eliberează documente de identitate și un permis de ședere tolerată. În unele cazuri, în documentele de identitate pentru ședere tolerată se menționează că persoana este „apatridă”. Cu toate acestea, în cazul în care persoana respectivă încalcă condițiile de ședere tolerată, aceasta poate fi supusă unei noi detenții ca sancțiune.
Persoanele cărora li s-a acordat un permis de ședere tolerată au acces la un număr de identificare personal (cod numeric personal) și au dreptul de a munci, la fel ca cetățenii țării. Persoanele eliberate din detenție pot avea acces la servicii de sprijin de bază, inclusiv la cazare.

Acorduri de returnare și readmisie

Acordurile bilaterale de readmisie sau de returnare încheiate de România se referă, în general, la apatrizi, dar nu fac distincție între aceștia și resortisanții țărilor terțe.
În 1998 a fost semnat un acord bilateral între România și Germania pentru a prelua persoanele care au renunțat la cetățenie și au rămas apatrizi. Câteva sute de persoane au fost returnate în baza acestui acord.

Prevenire și reducere

Evaluează caracterul adecvat al garanțiilor prevăzute în legislația privind cetățenia pentru a preveni și a reduce apatridia, inclusiv facilitarea căilor de naturalizare pentru apatrizi, precum și protecția copiilor apatrizi născuți pe teritoriu sau a copiilor născuți de cetățeni români în străinătate, a copiilor găsiți și a copiilor adoptați. Examinează legislația, politicile și practicile privind înregistrarea nașterilor, inclusiv accesul la înregistrarea tardivă a nașterilor, precum și măsurile de reducere luate de state pentru a preveni și reduce apatridia in situ (la fața locului). Analizează dispozițiile privind privarea de cetățenie și analizează dacă există garanții legate de renunțarea și privarea de cetățenie pentru a preveni apariția apatrizilor.

Există lacune semnificative în legislația, politicile și practicile din România în ceea ce privește prevenirea și reducerea apatridiei. Naturalizarea nu este facilitată sau accelerată pentru migranții apatrizi. Nu există nicio garanție în legislația privind cetățenia pentru copiii născuți apatrizi în România, astfel încât singura lor opțiune este să depună o cerere de naturalizare alături de părinții lor, în conformitate cu criteriile generale. Copiii găsiți primesc cetățenie prin lege, dar se pot confrunta cu obstacole practice și există riscul de apatridie în cazul în care filiația este stabilită ulterior. Copiii născuți de cetățeni români în străinătate sunt automat români prin lege, dar nașterile trebuie să fie înregistrate și au fost raportate practici discriminatorii. Accesul la înregistrarea nașterilor s-a îmbunătățit în ultimii ani, dar nu există nicio procedură pentru a determina naționalitatea unui copil, iar anumiți copii continuă să se confrunte cu bariere discriminatorii în ceea ce privește înregistrarea, inclusiv refugiații, copiii de etnie romă și copiii din familiile LGBTQIA+. Românii naturalizați pot fi privați de cetățenie din diverse motive, inclusiv din motive de securitate națională, și nu există nicio garanție pentru a preveni apatridia.

Naturalizare

Apatrizii dobândesc dreptul de a solicita naturalizarea după opt ani de ședere legală, care nu este accelerată în comparație cu cea a altor străini. Termenul este redus la patru ani pentru refugiați și alte categorii, dar nu există nicio reducere pentru apatrizi.
Nu există alte scutiri pentru apatrizi de la cerințele generale de naturalizare, care includ existența mijloacelor de subzistență, cunoașterea limbii și a culturii, precum și cerințele de integrare. Nu se percepe nicio taxă de naturalizare pentru adulți sau copii.
Există cerințe de bună reputație pentru naturalizare, printre care se numără „buna conduită” și faptul de a nu întreprinde sau sprijini acțiuni contrare statului de drept sau securității naționale. De asemenea, printre cerințe este și loialitatea față de statul român.

Apatrizi născuți pe teritoriul țării

Nu există nicio garanție în legislația românească privind cetățenia pentru copiii născuți pe teritoriul României, care altfel ar fi apatrizi.
Singura opțiune pentru un copil apatrid născut pe teritoriu este de a solicita naturalizarea alături de părintele/ părinții săi, dacă poate îndeplini condițiile generale prevăzute de lege. Copiii născuți din părinți cu cetățenie străină vor fi înregistrați automat ca având aceeași cetățenie ca părinții lor, fără a se stabili dacă pot dobândi efectiv o cetățenie.
Nu există dispoziții specifice pentru a proteja dreptul la o cetățenie al copiilor născuți din parinti refugiați.

Copii găsiți

+/-

Copiilor găsiți li se acordă automat cetățenia prin lege. Cu toate acestea, în practică, trebuie îndeplinite anumite condiții administrative pentru a se stabili identitatea copilului și a i se elibera un certificat de naștere.
Nu există o limită de vârstă specifică în dispoziția privind copiii găsiți, astfel încât limita este de 18 ani.
Legea prevede că un copil găsit își pierde cetățenia română dacă filiația este stabilită față de unul sau ambii părinți înainte de împlinirea vârstei de 18 ani și dacă părintele/ părinții sunt cetățeni străini. Nu există nicio garanție explicită pentru a preveni apatridia și nici jurisprudență. Autoritățile declară că iau în considerare potențialele situații de apatridie, dar, în absența unei garanții legale, există riscul de apatridie.

Adopție

+/-

Se consideră că un copil român adoptat de părinți care nu sunt români își pierde cetățenia română doar de la data la care dobândește cetățenia părintelui/ părinților adoptivi. În cazul în care copilul are peste 14 ani, este necesar consimțământul acestuia. În cazul în care adopția este anulată, se va considera că acel copil (dacă are mai puțin de 18 ani) nu a pierdut niciodată cetățenia română.
Un copil străin adoptat de părinți români dobândește cetățenia română dacă ambii părinți sunt români. În cazul în care doar unul dintre părinți este român, ambii trebuie să fie de acord cu privire la cetățenia copilului. În cazul în care nu pot ajunge la un acord, instanța va decide, luând în considerare interesul superior al copilului. În cazul în care adopția este anulată sau invalidată, copiii care locuiesc în străinătate (sau care părăsesc țara pentru a avea rezidența permanentă în străinătate) riscă să devină apatrizi, deoarece se consideră că un copil sub 18 ani nu a fost niciodată cetățean român.

Jus sanguinis (drept de sânge)

+/-

Copiii născuți în străinătate din cetățeni români sunt automat români prin lege.
Nu există criterii suplimentare în Legea privind cetățenia, dar există complicații legate de înregistrarea nașterii și recunoașterea cetățeniei pentru unii copii (a se vedea mai jos).

Înregistrarea nașterii

+/-

Înregistrarea universală a nașterilor este garantată prin lege, iar tuturor copiilor ar trebui să li se elibereze certificate de naștere. Normele introduse în 2016 au facilitat procedura pentru cei care nu pot prezenta documente de identitate, permițând ca identitatea să fie confirmată prin declarații ale autorităților competente.
Nașterile trebuie să fie înregistrate în termen de 15 zile, după care este necesară aprobarea primarului. După un an, înregistrarea este posibilă numai prin intermediul unei proceduri judiciare, care implică verificarea identității, vârstei și sexului copilului. Asistența juridică nu este disponibilă pentru persoanele neînregistrate și este necesară o evaluare medico-legală, care presupune o taxă pentru adulți. Conform mărturiilor, procesul de evaluare a vârstei este neplăcut și inconfortabil, ceea ce poate descuraja persoanele să acceseze această procedură. Procedura este și mai dificilă (dacă nu chiar imposibilă) pentru persoanele care nu s-au născut în unități medicale și nu au un certificat medical de naștere.
În certificatul de naștere nu există un câmp pentru „cetățenie”, dar există o secțiune separată pentru „mențiuni” (însemnări sau observații) în care autoritățile vor adăuga informații despre țara de naționalitate sau apatridia copilului. În practică, acest lucru se realizează pe baza declarațiilor părinților și a documentelor de identitate, dar nu se efectuează nicio verificare în ceea ce privește posibilitatea reală a copilului de a dobândi cetățenia unuia dintre părinți.
Există rapoarte credibile conform cărora nașterile unor copii nu pot fi înregistrate din cauza statutului părinților lor din punct de vedere al migrației, rezidenței sau documentelor, sau din cauza identității sexuale și/ sau de gen a părinților.
Legea privind starea civilă stabilește o procedură care trebuie urmată pentru eliberarea certificatului de naștere și înregistrarea nașterii unui copil născut de părinți români în afara României. Copiilor a căror naștere a fost înregistrată în străinătate trebuie să li se transcrie actele de stare civilă în registrele românești printr-o cerere adresată autorităților consulare din țara în care s-a născut copilul sau prin transcrierea în România a certificatelor de stare civilă străine. În anii trecuți, au fost raportate cazuri de copii din unele țări care întâmpină dificultăți în a-și înregistra nașterile și a fi recunoscuți ca cetățeni, iar copiii cu părinți de același sex nu vor fi înregistrați.
Persoanele de etnie romă se pot confrunta cu dificultăți practice în înregistrarea nașterii copiilor lor (legate de legalizarea documentelor și de alte cerințe procedurale). Mulți copii și tineri adulți de etnie romă rămân neînregistrați la naștere și trebuie să se supună unei proceduri judiciare complexe pentru a se înregistra mai târziu în viață. Riscul este sporit în cazul copiilor născuți de părinți care sunt ei înșiși fără documente, ceea ce perpetuează lipsa de identitate legală și riscul de apatridie.
Există, de asemenea, rapoarte despre copii născuți de refugiați în România cărora li se refuză certificatele de naștere pentru că nu pot prezenta un pașaport din țara lor de origine. Se raportează în continuare un număr mic de cazuri în care se înregistrează întârzieri în ceea ce privește înregistrarea din cauza interpretării eronate a dispozițiilor legale sau a unor lacune în reglementările pentru unii părinți.
Autoritățile de înregistrare a nașterilor nu sunt obligate prin lege să raporteze autorităților de imigrare persoanele care nu au documente sau care au un statut de ședere neregulamentară, dar nu există o protecție clară care să interzică schimbul de informații cu autoritățile de imigrare.

Reducerea apatridiei in situ (la fața locului)

Guvernul român nu are în vigoare niciun program de promovare a înregistrării la starea civilă, deși a introdus în 2016 norme pentru a facilita înregistrarea nașterii de către părinții fără documente. Copiii de etnie romă sunt deosebit de expuși riscului ca nașterile lor să rămână neînregistrate și să devină apatrizi.
România nu s-a angajat să abordeze problema apatridiei în cadrul campaniei #IBelong a UNHCR. Nu s-au depus recent eforturi pentru a remedia lacunele din cadrul juridic privind protecția apatrizilor și prevenirea și reducerea apatridiei.

Privarea de cetățenie

Dispozițiile din legislația românească permit privarea de cetățenie din diverse motive, inclusiv din motive de siguranță nationala, și nu există nicio garanție juridică pentru a preveni apariția apatridiei. În practică, a existat cel puțin un caz (în 2013) în care autoritățile au luat în considerare Convenția din 1961 și au analizat riscul ca o persoană să devină apatridă ca urmare a privării de cetățenia română.
Autoritatea competentă pentru retragerea cetățeniei române este Autoritatea Națională pentru Cetățenie. Are loc o audiere, iar persoana în cauză este convocată cu cel puțin șase luni înainte de audiere, dar absența sa nu împiedică luarea unei decizii de privare de drepturi. Înainte de audiere, se solicită opiniile autorităților competente relevante și ale oricărei persoane care poate furniza informații utile. În termen de 15 zile de la adoptarea deciziei, se poate introduce un recurs la Curtea de Apel. Este disponibilă asistență juridică.
Apatridia nu este menționată în dispozițiile privind renunțarea la cetățenie. Cu toate acestea, având în vedere că renunțarea este permisă numai în cazul în care persoana în cauză a dobândit o altă cetățenie sau a depus o cerere de obținere a acesteia și a primit asigurări că o va obține, riscul este limitat.
Dispozițiile privind privarea de cetățenie sunt discriminatorii, deoarece numai cetățenii naturalizați pot fi privați de cetățenia română.
În majoritatea cazurilor, privarea și renunțarea nu afectează soțul/ soția sau copiii persoanei în cauză, dar dacă ambii părinți renunță la cetățenie și copilul se mută în străinătate, acesta își va pierde cetățenia română.

Resurse

Bibliotecă de resurse, instrumente juridice, publicații și materiale de formare privind apatridia, relevante în mod special pentru această țară. Mai multe materiale regionale și internaționale, precum și resurse din alte țări, sunt disponibile în biblioteca de Resurse. Jurisprudența națională poate fi consultată în baza de date privind jurisprudența în materie de apatridie (cu rezumate disponibile în limba engleză).

Vă rugăm să rețineți că această secțiune este în curs de dezvoltare, reveniți în curând pentru a găsi resurse suplimentare.

Jurisprudență: Hotărâri și decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, ale Curții de Justiție a Uniunii Europene sau ale organismelor ONU de monitorizare a tratatelor în legătură cu țara în cauză, care abordează problema apatridiei sau au un impact asupra drepturilor apatrizilor.

Tratate internaționale și regionale: Enumeră cele patru convenții de bază privind apatridia. Informații cu privire la faptul că țara este sau nu parte la aceste convenții și informații cu privire la rezervele relevante sunt disponibile mai sus, la rubrica „Instrumente internaționale și regionale”.

Publicații: Rapoarte, informări, contribuții la mecanismele de monitorizare a drepturilor omului și alte publicații relevante privind apatridia.

Materiale de formare: Materiale de formare pentru a sprijini consolidarea capacităților și formarea în materie de apatridie.

International and regional treaties

United Nations - Convention relating to the Status of Stateless Persons (Jan 1954)

Council of Europe - European Convention on Nationality (Nov 1997)

Council of Europe - Convention on the Avoidance of Statelessness in relation to State Succession (Jan 2006)

United Nations - Convention on the Reduction of Statelessness (Jan 1961)

Publications

European Network on Statelessness - Ending Childhood Statelessness: A Study on Romania, Working Paper 01/15 (Jan 2015)

JRS Romania, ENS & ISI - Joint submission to the Committee on the Rights of the Child (Mar 2023)

JRS Romania, ENS & ISI - Joint Submission to the Human Rights Council at UPR43 - Romania (Oct 2022)

European Network on Statelessness - Thematic briefing: Birth registration and the prevention of statelessness in Europe (Nov 2024)

Romania

Resurse suplimentare

LEGENDĂ PENTRU EVALUARE

INFORMATII SUPLIMENTARE

Latest news on Romania

Sign up to our newsletter